Conferinţa PROVOCĂRI, DEZVOLTĂRI JURIDICE ȘI IMPLICAȚII PRACTICE PRIVIND LIBERTATA DE EXPRIMARE ÎN CONDIȚIILE COVID-19


VALENŢELE FEMINITĂŢII – Avocat Florina Predescu, Baroul Argeş
VALENŢELE FEMINITĂŢII – Avocat Florina Predescu, Baroul Argeş
Funcționarea și dezvoltarea unei comunități locale are ca “element cheie” – femeia. Dacă privim în trecut, pornind de la rolul acesteia într-o gospodărie, la calitatea sa de soție și mama,…
Conferința ”Metode și tehnici de motivare a resurselor umane” scoate în evidență unele aspecte potrivit cărora întreprinzătorii și managerii sunt din ce în ce mai preocupați de identificarea modalităților de creștere a…
Ziua de 8 martie este o zi importantă la nivel global, sărbătorindu-se drepturile obţinute de femei în plan social, economic şi politic, cât şi lupta împotriva discriminării şi violenţei. Ziua…
Ziua internațională a femeilor și fetelor din domeniul științei este sărbătorită în fiecare an pe 11 februarie, în urma declarației Adunării Generale a ONU din 2015. Istoria științei a fost marcată…
Academia Oamenilor de Știință din România, în parteneriat cu Institutul European de Dezvoltare Antreprenorială, Institutul European pentru Cercetări Multidisciplinare și Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare și Inovare din cadrul Universității „Titu…
Conferință Națională „Valențele feminității”susţinută de către Conf. Univ. Dr. ANA MARIA ALEXANDRA STĂNESCU– Şef Disciplina Medicina de familie – Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol…