Misiune

Implementarea strategiei de cercetare, dezvoltare şi inovare prin accesarea fondurilor pentru proiecte de cercetare din competițiile naționale și internaționale pe baza parteneriatelor realizate, de analiză a rezultatelor cercetării și a celor legate de transferul tehnologic al cunoștințelor către mediul socio-economic.

Obiective

Constituirea și menţinerea unui larg parteneriat național și internațional pentru inovare; creşterea rolului științei în societate şi a competitivităţii economiei româneşti prin inovare; crearea unui mediu stimulativ pentru iniţiativa sectorului privat, prin instrumente de antrenare a antreprenoriatului și a transferului rezultatelor cercetării și inovării; coordonarea activităților legate de monitorizarea proiectelor de cercetare, dezvoltare şi inovare derulate în cadrul Institutului European de Cercetări Multidisciplinare; lărgirea gradului de participare și accesare a fondurilor din competițiile naționale și internaționale şi a celor provenite din mediul economic; implementarea proiectelor de cercetare, dezvoltare şi inovare; colectarea datelor necesare pentru evaluarea performanţelor ştiinţifice ale personalului de cercetare și analiză rezultatelor activităților de cercetare, dezvoltare și inovare din institut.


Educație și formare
  • Inginer Fizician, Universitatea din București, Facultatea de Fizică – Fizică Tehnologică;
  • Doctor în Inginerie Electrică, Universitatea Gheorghe Asachi din Iași;
  • Cursuri postuniversitare:
    • Utilizare a izotopilor radioactivi la Universitatea din București;
    • Tensometrie la Universitatea Politehnică din București;
    • Inițiere în istoria științei şi tehnicii la Academia Română;
    • Auditor Energetic pentru clădiri, specialitatea Construcţii şi Instalaţii la Universitatea Tehnică de Construcții din București.
  • Competențe obținute sub Ministerul Muncii și Ministerul Cercetării:
    • Management Fonduri Structurale; Management de Inovare; Manager al sistemelor de management de mediu;
    • Management, negociere, comunicare, autodezvoltare;
    • Competențe antreprenoriale;
    • Ofițer de legătură pentru securitatea infrastructurilor critice.
Experiență profesională și competențe
  • Membru asociat: Academia Română Institutul Național de Cercetări Economice „Constantin C. Kirițescu”; Centrul de Studii și Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică „Acad. David Davidescu”; Academia Oamenilor de Știință din România – Secția Științe Biologice; Consiliul Director Corpul Experţilor Tehnici din România;
  • Cercetător ştiinţific la Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti;
  • Cercetător ştiinţific principal grad II în Microscopie electronică şi optică, distribuții granulometrice, colorimetrie tristimulus, analize termice; laser și interferometrie holografică; Director științific la Institutul de Cercetare și Proiectare pentru Electrotehnică;
  • Expert RENAR (Asociația de Acreditare din România) – Imagistică medicală;
  • Membru fondator ROLAB – Laboratoare în România;
  • Membru în echipă, Programul de cercetare Dubna România-Rusia, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării;
  • Conf. univ. la Facultatea de Medicină; Prof. Univ. Şcoală doctorală medicină; Director editură Universitatea „Titu Maiorescu”, București;
  • Nominalizată la Premiul Academiei Române, „Sistem informatic de procesare on-line a cererilor de vize”;
  • Evaluator: Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivităţii Economice – Domeniul Energie; Programul Transfrontalier România-Ucraina-Moldova; Agenția Fondului Cultural Național;
  • Vizibilitatea cercetării româneşti prin proiecte la universități din Franţa, Spania, Italia, Suedia, Germania, Belgia, Olanda, Portugalia, Bulgaria, Ungaria, Federaţia Rusă, Norvegia, Islanda, Marea Britanie, Portugalia, Moldova, Egipt, Brazilia, Canada, China, Turcia, Grecia, Austria;
  • 3 brevete şi invenții; 282 lucrări ştiinţifice; 4 cărţi ştiinţifice;
  • Director de proiect sau membru în echipa de implementare la 168 contracte de cercetare din Planul Național de Cercetare, Dezvoltare, Inovare şi Fonduri Structurale Europene.