Valențele Feminității – Maria S. Celean – o viață de sacrificiu dedicată științei românești și universale
Conf. dr. biolog Maria S. Celan (1898-1989) este cea mai însemnată algologă marină româncă.
A fost remarcată din tinerețe de către dr. Grigore Antipa și recomandată prof. Ioan Borcea pentru angajare la Stațiunea Biologică Marină de la Agigea, care astăzi poartă numele zoologului român.
Maria S. Celan și-a continuat specializarea la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, la Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris și în Stațiunile de Cercetări Marine din Villefranche/Mer, Dinard și Roscoff.
S-a consacrat algologiei marine prin doctoratul de stat strălucit conferit de celebra Universitate pariziană Sorbona (1940/1941), teză ce a fost elogiată de către cei mai însemnați profesori ai Franței în acest domeniu.
În cercetările de morfologie, citologie și ecologie a macrofitelor bentale verzi, brune și roșii de la litoralul românesc, Maria S. Celan a determinat 157 de specii, cele mai multe noi pentru Marea Neagră, însă a identificat și o specie nouă pentru știință, Gelidiella antipae, pe care a dedicat-o maestrului ei, Grigore Antipa.
Prin activitatea sa profesională prodigioasă, caracterul vertical și întreaga viață de sacrificiu dedicată științei, Maria S. Celan aparține istoriei științei românești și universale.